Cum sa-ți alegi numele copilului


Numele de familie indica apartenenţa la o familie. În Europa, se obinuieşte ca soţia şi copiii să ia numele tatălui, dar, acum, confom legilor moderne, se permite alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selecţionarea „tradiţională" a numelui de familie al bărbatului, al femeii sau al amândoura, sub forma  a două nume separate sau chiar unite printr-o liniuţă de unire.

Multe din numele de familie din onomastica românească sunt derivate, având sufixe tradiţionale, aşa cum ar fi -escu, -ăscu, -eanu, -an, -aru, -atu, sau -oiu, care sunt cele mai frecvent întâlnite. Aceste sufixe sunt specifice limbii române, constituind un semn de recunoaştere al apartenenţei respectivelor nume la familia onomasticii limbii române.

De obicei, sufixul -escu este ataşat unui prenume masculin (de cele mai multe ori), cu semnificaţia fiul lui [prenumele tatălui]. Spre exemplificare, nume de familie precum Anghelescu, Dănescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Săvescu, Stănescu şi Udrescu respectă modalitatea de formare descrisă. Sufixul uşor schimbat, -ăscu, este mai rar întâlnit, corespunzând unei faze mai vechi a limbii române (Borăscu, Dărăscu, Mărăscu, Orăscu şi Zărăscu se încriu în această categorie).

Sufixul -eanu, sau varianta simplificată -anu, este, de obicei, ataşat numelui unui loc, râu, deal, munte, zonă sau chiar al unui oraş sau regiuni (Argeşanu, Ardeleanu, Bănăţanu, Constănţeanu, Sadoveanu, Timoceanu, Vrânceanu etc). Alte nume de familie româneşti sunt descriptive, derivând din ocupaţii sau au un caracter diminutival: Croitoru, Fieraru, Lemnaru, Moraru, Olaru, Ţăranu, Tutunaru, Oieru, Văcaru sau Vânătoru. Există o serie de nume de familie româneşti care desemnează numele unui animal sau al unei plante la care s-a ataşat sau nu un sufix, adesea fiind vorba de porecle: Bourean(u), Căpreanu, Ciubotea, Jderoiu, Lupu, Ursu, Zimbrean.

Să ne oprim asupra prenumelui, cel pe care îl alegem pentru copiii noştri şi care uneori arată adevărata personalitate a copilului. În trecut, alegerea prenumelui era făcută de preotul care boteza pruncul, în funcţie de sfântul care era trecut în calendar în ziua sau în apropierea zilei de naştere. Acum, sarcina alegerii numelui este lăsată părinţilor, care îşi doresc să aleagă acel nume care să facă istorie. De aceea Bebe Magia vă ajută să faceţi cea mai bună alegere. Cât de important este numele pe care îl poartă copilul nostru, cum îl va influenţa acesta, dacă îl va ajuta să devină mai fericit, mai bogat, mai iubit, puteţi citi în rândurile de mai jos.

La prima vedere, prenumele pare să nu aibă nicio importanţă, fiind doar o modalitate de a ne adresa unei persoane, de a ne distinge dintr-o mulţime. Dar am rămâne suprinşi câtă semnificaţie poate avea un nume. Anticii acordau o mare importanţă numelor. Ei credeau că numele şi data naşterii reprezintă, precum codul numeric personal, un cod secret astral şi aveau mare grijă cum alegeau prenumele copiilor. Chiar şi in Biblie găsim referiri la nume: „Cum este numele lui, aşa este şi el”.

Cercetătorii susţin că numele afectează stima de sine, respectul şi încrederea, acest lucru rezultand din reacţia celor din jur atunci când iţi aud numele. Dacă o persoană îşi urăşte numele îşi va căuta o poreclă mai drăguţă. Dacă însă un copil va considera că are un nume frumos va avea rezultate educaţionale mult mai bune şi mai multe şanse de succes din punct de vedere profesional.


Prima literă a prenumelui

 
     Grecii şi romanii considerau ca fiind importantă prima literă a prenumelui. Astfel dacă numele începe cu:
-litera A- copilul este o persoană ambiţioasă, independentă, cu tendinţe de afirmare;
-litera B- un gust artistic deosebit, lunatic, posesiv , gelos, sentimental, ce caută confortul   material. Are nevoie să se simtă apreciat, flatat, fiind mândru de felul în care arată;
-litera C- Este ingenios, creativ şi un bun orator;
-litera D- Este perseverent, cu spirit de analiză şi o logică de neclintit, conservator, patriot, loial, docil, disciplinat şi îi place să susţina şi să ajute apropiaţii.
-litera E-dotat cu inteligenţă vie, independet,impulsiv, nervos şi sociabil;
-litera F-este creativ şi original, ce simte nevoia de a fi apreciat şi în centrul discuţiilor;
-litera G- spirit practic, logic şi dorinţa de perfecţionare, sensibil, intuitiv, exigent, susceptibil, încăpăţânat, cu opinii tranşante;
-litera H-  o mare dorinţa de a reuşi, un instinct posesiv şi simţ pentru afaceri. Se remarcă o tendinţă către aroganţă, de dominare, de dragoste exagerată şi de deţinere a puterii.
-litera I- sincer, loial , ce degajă multă căldură umană, mândru de felul cum arată;
-litera L- un lider, o persoană originală, creativă, cu simţ estetic dezvoltat, seducătoare, loială, romantică şi pacifistă;
-litera M- foarte organizat, cu voinţă şi calităţi constructive, o gândire logică;
-litera N- foarte sociabil, perfecţionist, deschis noilor experienţe, cu un interes deosebit pentru sănătate şi corp în general, neliniştit şi adesea instabil în relaţii;
-litera O- o persoană cu multe frământări interioare, tenace şi un familist convins;
-litera P-  irascibil, sociabil , plăcut şi încăpăţânat;
-litera R- spirit combativ, pasionat, ambiţios, foarte activ şi logic, adesea rafinat, respectuos cu ceilalţi, şarmant şi strălucitor într-o relaţie de dragoste;
-litera S- simţ dezvoltat al afacerilor, poziţia socială şi banii contând foarte mult;
-litera T-atent la detalii, diplomat, discret în sentimente şi ai o atracţie pentru străinătate;
-litera V- răbdător, stabil şi demn de încredere, cu  tendinţa de a refuza dependenţa, îi plac provocările şi combativitatea.

Nu numai prima literă a prenumelui este importantă, ci şi prima vocală. Când prima literă a prenumelui se întâmplă să fie chiar o vocală, persoana respectivă poate întâmpina dificultăţi în a separa logica de emoţie, capul de inimă:
A - poate răspunde iritat sau agresiv, tinzând să respingă ceea ce vine din exterior.
E - primeşte foarte bine noul, ba mai mult, atunci când se plictiseşte tinde să-l provoace.
I - reacţionează intuitiv, dar cam ilogic şi subiectiv, cu posibile regrete ulterioare.
O - reacţionează lent, este greu de scos din ale sale şi caută să-şi controleze foarte bine emoţiile.
U - răspunde cu pasiune, poate un pic teatral  şi adesea diferit de cum te-ai aştepta.
 
Sunet, compatibilitate şi unicitate

Trebuie să fii atent atunci când alegi  prenumele  copilului dacă acesta este melodios, dacă se potriveşte cu numele de familie. Se consideră că cei ai căror  prenume  conţine consoane  explozive sunt puternici, dar impulsivi, dar cu o creştere a vitezei  gândirii raţionale. Apoi, se spune că cel care are un nume unic, iese în evidenţă. Vedetele de la Holywood se întrec în a pune copiilor lor nume cât mai ieşite din comun. Gwyneth Paltrow şi-a numit fetiţa Apple (măr), Nicole Kidman - Sunday Rose (trandafir de duminică), Jason Earl din My name is Earl şi-a botezat băiatul Pilot Inspektor, Sting - Fuchsia, Shannyn Sossamon - Audio Science, familia Beckham şi-a numit unul dintre băieţi Brooklyn, Kim Basinger - Ireland, fetiţa actorului Penn Jillette se numeşte Moxie CrimeFighter.
 
Musulmanii aleg numele copiilor lor în a 17-a zi după naştere, printr-o ceremonie, în care sunt sacrificate două capre dacă este baiat sau una dacă este fată, iar capul copilui este ras şi acoperit cu şofran. Aceştia aleg nume cu o semnificaţie pozitivă şi frumoasă. În tradiţia chinezilor, alegerea numelui se face în ceremonia „Ou Roşu şi Ghimbir”. Aceasta are loc la prima lună după naşterea bebeluşilor. Oul este considerat o delicatesă şi reprezintă fertilitatea. Se vopseşte în roşu pentru a aduce noroc. Părul bebeluşilor este ras şi primesc cadouri. În India, alegerea numelui are loc tot în cadrul unei ceremonii denumită „Namakarena”. În România, alegerea numelui bebeluşului nu este susţinută de nici o petrecere sau ceremonie. Părinţii, după lungi discuţii cu naşii, bunicii, se decid asupra unui nume.
Multe nume româneşti sunt inspirate din natură. Unele dintre ele pot fi amuzante, dar ele exprimă simplitatea, naturaleţea şi iubirea pentru natură a poporului român. Prenumele de origine română sunt pline de conotaţii magice, menite să spună ceva despre persoana care-l poartă, să descrie împrejurarea legată de naşterea sau viaţa copilului sau să-l pună pe acesta sub protecţia divinităţii. Vă prezentăm o listă cu nume şi semnificaţia pentru a face cea mai bună alegere.
Primul nume românesc se pare că este considerat a fi „Petre”, fiind descoperit într-o inscripţie de pe un vas de lut datat în secolul III, vas descoperit în fostul castru roman de la Capidava.
 
Alin/Alina
, prenume frecvent în onomastica românească contemporană, explicat de unii cercetători ca provenind de la verbul „a alina”.
Afina-plantă
Ambrozia-prenume cu o frecvenţă redusă în onomastica românească. Provine dintr-un substantiv, termenul ambrosia, ce semnifică „mir purificator, licoare ce asigură nemurirea zeilor”, de aici şi forma de „nemuritor”.
 
Barbu
- provine de la substantivul „barbă”.
Basarab-stăpânitor, bărbat ilustru. Saraba înseamnă  cap.
Brăduţ-este de origine traco-dacic, provinede la substantivul „Brad”- pom al vieţii.
Bucur-bucurie, bucuros, a bucura.
Bujor-de la floarea bujor.
Brânduşa-provine de la numele florii, nume de altfel foarte vechi.
 
Călin- de la arbustul cu acelasi nume
Codruţ -de la substantivul „codru”-pădure
Crenguţa
Cornel/Cornelia-cuvântul de origine este „cornu”, echivalentul
latin pentru „horn”.
 
Doina-cântec românesc.
Doru-de la substantivul „dor”.
Draga-de la adjectivul „dragă”.
Dumbraviţă-simbol al prospeţimii şi frumuseţii.
Domnica-prenume frecvent în onomastica românească veche şi contemporană, semnifică „nobleţea”.
 
Finuţa-fin, gingaş.
 
Gloria-glorie, onoare.
Garofiţa-nume de floare.
 
Lacrămioara-substantivul lăcrimioară, diminutiv din lacrimă. Exprimă gingaşie şi sensibilitate.
Luminiţa-lumină.
 
Mugurel-provine de la mugurii pomilor.
 
Pauniţa-prenume modern, apărut de la apelativul pauniţă, exprimând frumuseţea şi dezmierdarea.
 
Sorin/Sorina-soare.
Stela-stea.
 
Viorica/Viorel/Viorela –de la floarea „viorea”.
Virgil-pur, virgină.
 
 
Internaţionale
 

Pentru băieţei


NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
ABEL ebraică Respiraţie
ARON ebraică Luminat
ADAM Ebraică Om
ADOLF Germană Lup
ADRIAN latină de la Marea Adriatică
ALEXANDRU Grecească protector al oamenilor
ANDREI Grecească Războinic
ANDREAS Grecească Războinic
ANTON latină/greacă pierdut/floare
ATANASIE grecească nemuritor/înviere
AUGUSTIN Latină nobil, mândru
AUREL Latină Aurit
AHMED arabă de încredere
ALAN Bretonă Frumos
ALBERT germană nobilime strălucită
ALFONS Germană gata de luptă
ALFRED Germană gata de luptă
ALI Arabă sublim, elevat
AMZA arabă puternic, sigur
ANATOL greacă Răsărit
APOLLO Greacă putere/a distruge
ARISTIDE Greacă cel mai bun fel
ARCADIE Greacă Urs
ARMAND germană om înarmat
ARNOLD Germană putere de vultur
ARPAD maghiară Sămanţă
ARTHUR Celtică om-urs
ASTRID norvegiană Variantă modernă anumelui Astrith (zeu frumos)
ATTILA gotic Tata
AVRAM ebraică tatăl celor mulţi
BALINT Maghiară variantă pentru Valentin
BALTAZAR ebraică apărătorul regelui
BARTOLOMEU Ebraică fiul pământului
BENEDICT latină binecuvântat
BERNARD Germană curajos, puternic
BOGDAN slavă cadoul lui D-zeu
BRIAN Celtică Deal
BERTOLD germană înţeleptul conducător
BORIS Turcă Forma scurtă a numelui Borislav/scurt sau lup
BRAD Engleză larg, mare
BRIAN Celtă deal/puternic
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
CATALIN Grecească Pur
CEZAR Latină şef/pletos
CIPRIAN Latină originar din Cipru
CLAUDIU latină Şchiop
CONSTANTIN Grecească Constant
CORNEL Latină Corn
COSMIN turcă/greacă frumos/ordonat/decent
CRISTIAN Latină urmaşul lui Iisus
CALISTRAT Greacă armată frumoasă
CARL/CAROL germană/engleză om/colind
CAZIMIR Slavă a distruge pacea
CASIAN   Gol
CHRIS   Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
CRISTIAN latină Creştin
CRISTOFER Greacă Purtându-l pe Hristos
CLEMENT latină Milă, compasiune
DAN/DANIEL Ebraică judecător este Dumnezeu
DAVID Ebraică de iubit
DACIAN Latină din Dacia
DENIS Greacă Sălbatic
DIONISIE Greacă fiul zeului Dionysos
DOMINIC latină lord, aparţinând Domunului
DORIN Grecească darul Domnului
DRAGOMIR Slavă valoros, paşnic
DRAGOŞ Slavă dulce glorie
DUMITRU grecească/greacă de la Demetrius, zeul Agriculturii/pamantul mama
DAMIAN Greacă a domestici
DEMOSTENE Greacă Vigoarea poprului
DESIDERIU Latină Doritor
DITA Cehă dar scump
DIONISIE Greacă muntele lui Dumnezeu
DRAGAN   Varianta a numelui Dragomir
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
EDGAR engleză spadasin
EMANUEL/EMANOIL Ebraică Dumnezeu este cu noi
EMIL latină dornic, nerăbdător, zelos, rival
EUGEN Grecească aristocrat
EUSEBIU Grecească religios
EDMOND engleză bogat, binecuvântat, protector
EDUARD Engleză bogat, apărator
EMERIC germană reguli de muncă
ERIC norvegiana conducator veşnic
ERNEST Germană serios, onest
FABIAN latină cultivator de fasole
FELIX Latină fericit, norocos, fertil
FILIP Grecească iubitor de cai
FLAVIU Latină galben, auriu
FLORIN latină înfloritor
FREDERIC germană pacificator, conducător
FERDINAND Germană pregătit de călătorie
FRANCISC Latină francez
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
GABRIEL/GAVRIL Ebraică Dumnezeu e puterea mea
GEORGE/GHEORGHE Grecească fermier, ţăran
GRIGORE Grecească vigilent
GÁSPÁR maghiară/persană Provine de la numele rocii Jasp/trezorier
GHENADIE greacă nobil, generos
GERALD/GERARD Germană puternic, curajos
GILBERT Germană angajament, luminos
GIL latină Capriţă
GIUSEPPE Italiană Varianta italiană a numelui Iacob
GORAN Slavă muntean
GRATIAN latină graţie
GYULA Maghiară Variantă a numelui Iuliu
GYURI maghiară Variantă a numelui Gheorghe
HORATIU Latină punctual
HORIA Germană cap de familie
HARALD scandinavă Variantă a numelui Harold
HAROLD Engleză conducatorul ostii
HASAN/HUSSEIN Arabă bun, frumos
HECTOR Greacă a poseda, a avea
HELIODOR Greacă darul Soarelui
HELMUT germană mintos
HENRY Germană stăpânul casei
HERBERT Germană strălucit în armată
HERMES Greacă stâlpi de piatră
IACOB ebraică înlocuitor
ION/IOAN/IANCU Ebraică binecuvântarea Domunlui
IULIAN/IULIU latină descendentul zeului Jupiter
IUSTIN latină cel care gândeşte corect
IGNATIU Latină foc
ILIE Ebraică Dumnezeul meu este Yahweh
IMRE maghiară Variantă maghiară a numelui Emeric
INOCENŢIU Latină nevinovat
IOACHIM Ebraică stabilit de Dumnezeu
IOSIF Ebraică Cel care va adăuga
IRIMIA Ebraică Dumnezeu s-a ridicat
ISAC Ebraică cel care râde
IVAN Slavă Variantă numelui Ion
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
LIVIU Latină palid, livid, invidios
LUCA/LUCIAN Latină lucitor, luminos
LUCRETIU latină reuşit
LADISLAU   Variantă a numelui Vladislav
LÁSZLÓ maghiară Variantă ungurească a numelui Vladislav
LEO/LEONTIN Latină leu
LEON Greacă leu
LEONARD Germană leu curajos
LEONIDA Greacă leu
LEOPOLD germană Îndrăzneţ
LUBOMIR Slavă dragoste, pace
LUCA greacă din Lucania, o regiune din Italia
LUDOVIC Germană luptător de seamă
MAHOMED Arabă a lăuda
MACARIE greaca Binecuvantat
MARCEL /MARTIN latina dedicat lui Mars (zeul razboiului la romani)
MARIUS / MARCU latina barbatesc
MATEI greaca darul lui Dumnezeu
MAXIM/MAX latina cel mai mare
MIHAI ebraica cine se aseamana cu Jehova
MIRCEA slava slava pacii
MANOLE/MANUEL   Varianta a numelui Emanuel
MARC latina zeul Marte
MARIN latina al marii
MIROSLAV slava slava, glorie
MOISE egipteana fiu
MUSTAFA araba alesul
NUME ORIGINE SEMNIFICATIE
NESTOR/NISTOR greceasca se intoarce
NICHIFOR greceasca purtator de victorie
NICOLAE greceasca oameni victoriosi
NAPOLEON germana copilul cetii
NARCIS greaca somn, amortit
NAZARIE latin din Nazareth
NICODIM greaca victoria poporului
OCTAVIAN latina al optulea
OLIVIU/OLIVER latina Maslin
ONOFREI greceasca mereu fericit
ORESTE greceasca de la munte
OVIDIU latina Pastor
OLEG norvegiana Prosper
ORLANDO   Varianta a numelui Roland
OSCAR Galeză cel iubit
OTTO Germană noroc, avere
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
PAMFIL Grecă cu totul iubit
PANAIT Greacă Prea sfânt
PANTELIMON Grecească Plin de milă
PAUL/PAVEL latină mic, umil
POMPILIU Latină de la numele Pompilius
PARTENIE greacă Fecioară
PASCAL Latină Paşte
PATRICIU / PATRICK Latină nobil, aristocrat
PEPE   Prescurtare spaniolă a numelui Iosif
PETRU Greacă Piatră
RADU Slavă vesel
RAFAEL Ebraică Dumnezeu m-a vindecat
RĂZVAN Slavă rechemat, rebotezat, aducător de veşti bune
REMUS Latină vâslaşul
RADOMIL slav fericit, milos
RADOSLAV slav fericit, glorios
ROBERT/ROBIN/RUPERT germană Faimă mare
RAMON Germană apărare
RANDOLF/RAUL Germană muchie, lup
RAYMOND germană protector, sfătuitor
REYNOLD germana puternic, sfatuitor
RICHARD germana puternic, curajos
ROGER germana spadasin
ROLAND germana faimos, pamantean
ROMEO latina trecator prin Roma
RUDOLF germania faimos, lup
SAMSON ebraica soare
SAMUEL ebraica numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit"
SANDU/SASHA   Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
SAUL ebraica cerut, solicitat
SEBASTIAN latina/greaca din Sebastia, un oras din Asia Mica/venerabil
SEPTIMIU latina al saptelea
SERGIU latin servitor
SEVER/SEVERIN latina dur, autoritar
SIGISMUND/SIGMUND germana victorios, protector
SILVESTRU/SILVIU latina padurean
SIMION/SIMON ebraica a asculta
SOLOMON ebraica pace
SOFRONIE greaca auto-control
SOREL germana acru
SPIRIDON latina spirit
STAMATE greaca a opri,
STAN/STANISLAV slav guvernare, putere, slava
STEFAN greaca coroana
STELIAN greaca stalp
NUME ORIGINE SEMNIFICATIE
TEMISTOCLE greaca gloria legii
TEODOR greaca dar de la Dumnezeu
TEOFIL greaca prieten al lui Dumnezeu
TEODOSIE greaca daruirea zeului
TIBERIU/TIBOR latina de la Tibru, raul ce trece prin Roma
TIMOTEI greaca cel ce onoreaza pe D-zeu
TITUS latina titlu de onoare
TOMA ebraica Geaman
TRISTAN celtic/latina rascoala, tumult/trist
TUDOR celtic conducatorul poporului
TUDOSE greceasca daruit de Dumnezeu
VADIM   Varianta a numelui Vladimir
VALENTIN latina puternic, viguros
VALTER germana conducator de osti
VALER/VALERIUS latina Sanatos
VASILE greaca Rege
VESPASIAN latina Viespe
VICTOR latina Victorie
VINCENT latina a cuceri
VITALIE latina vital, al vietii
VLAD slav Putere
VLADIMIR slava conducator cu faima
VOICU slava Luptator
WILHELM/WILLIAM germana Protector
WOLFGANG germana calea lupului
YURI   Varianta ruseasca a numelui George
ZAHARIA ebraică Dumnezeu îşi aminteste
ZOLTÁN greacă/turcă provine din zoe, viaţă/sultan


Pentru fetiţe


NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
ADELA Germană nobilă, cochetă, veselă, schimbătoare
ADELINA Germană Nobilă
ADELAIDA Germană nobilă de fel
ADINA ebraică frumoasă, adorată
ADRIA Germană nobilă, fericită
ADRIANA germană nobilă, fericită
ADA latină originar de lângă Marea Adriatică
ABIGAIL Ebraica bucuria tatălui
AGATA Grecă preţioasă, pură, strălucitoare
AGLAIA Greacă splendoare, frumuseţe
AGNES Grecă pură, blandă, tandră
AIMEE Franceză iubită
AISHA Arabă viaţa
AIDA Latină ajutor
ALEXANDRA Grecă protector al bărbaţilor
ALI Arabă sublim, elevat
ALIDA Latină Mică
ALICE Grecă îmblânzitoarea, nobilă
ALEXIA Greacă apărător al omenirii
ALEXIS Greacă apărător al omenirii
ALINA Germană dreaptă, fină
ALANA Celtică Frumoasă, liniştită
ALISA Grecească raţională
ALMIRA Arabă de rang înalt, cu sânge nobil
ALMA Latină drăguţă, amabilă, sufletistâ
AMALIA Latină muncă
AMANDA Latină care trebuie iubită
AMBRA Arabă chihlimbar, auriu
AMELIA Latină Admirativă, muncitoare
ANA/ANCA/OANA/ANETA Ebraică Graţie
ANGELA/ANGELICA Latină mesager, angelic, diafan
ANEMONA Greacă Respiraţie
ANDREEA/ANDRA Greacă războinică, curajoasă
ANDRA Greacă Puternică, curajoasă
ANABELA Latină gratioasăă, frumoasă
ANALISA Germană graţioasă, consacrată Domului
ANIA Slavă Graţioasă
ANASTASIA Greacă Renascută
ANTONIA Latină avangardist
ARABELA Latină Altar
ARIELA Ebraică Leoaică
ARIANA Greacă sfântă
ANDROMEDA Greacă a te gândi la un om
ANITA Ebraică Graţie
ANTONELA Greacă floare
ANTIGONA Greacă anti = împotriva + gone = naştere
ARIADNA Greacă cel mai sfânt
ARINA   Variantă rusească a numelui Irina
AFRODITA Greacă apărut din spumă
ARETA Greacă Virtute
ANGELA Greacă Mesager
ATENA Greacă zeiţa înţelepciunii şi războiului
AUGUSTA/AUGUSTINA Latină înteligenţă, nobleţe, mândrie
AURELIA Latină Aurită
AURORA/AURICA/AURA Latină zori, răsărit
AVA Latină precum o pasăre
BARBARA Latină Străin
BEATRICE Latină Fericită
BELINDA Spaniolă Frumoasă
BIANCA Latină Albă
BRIGIT Irlandeză înaltă zeiţă
BRIGITA Celtică înalt
BRIANA Celtică Puternică
BERTA Germană Faimos, strălucit
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
CARLA Latină Forţă, putere
CARINA Greacă Iubită
CAROL Franceză melodie, cântec
CAMELIA Latină ajutorul preotului
CARMEN ebraic Orhidee
CAROLINA/CAROL latină Frumoasă
CATALINA/ECATERINA Greacă Pură
CATRINA Greacă Pur
CASANDRA greacă Strălucitoare
CECILIA/CELIA Latină Oarbă
CLARA latina Sclipitor
CLAUDIA latină Şchioapă
CLEMENTINA Latină plină de milă, miloasă
CLEOPATRA greacă mândria tatălui
CORINA Greacă Fecioară
CORNELIA Latină Horn
CELESTINA Latină Ceresc
CELINA   Variantă a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
CELINE   Prescurtare a numelui Marcelină
CRISTINA Latină Creştin
CONSUELA Spaniolă Consolare
CORA greacă Variantă a numelui Corina
COSMINA Greacă ordine, decentă
DANA/DANIELA/DOINA Ebraică Dumnezeu este judecătorul meu
DACIANA Latină din Dacia
DENISA greacă Sălbatică
DELIA Greacă cea de pe insula Delos
DIANA indo-europeană divin, ceresc
DARIA persană Posedată de bine
DELICIA Latină deliciu, plăcere
DALILA Ebraic Delicat
DESDEMONA greacă Fără noroc
DAFNE [greacă dafin, laur
DESPINA greacă amantă, iubită
DINA Greacă Puternică
DITA cehă dar scump
DORA Greacă dar
DOMNICA Latină al Domnului
DONATELA Latină dar frumos
DORA   Prescurtare de la Teodora
DOROTHEA Latină Darul lui Dumnezeul
DOLORES latină supărare, durere
DONA Latină doamnă, femeie
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
ELENA / ELEONORA / NORA ebraică cea care îl cinsteşte pe Jehova
ELISABETA Spaniolă cea măreaţă, cea care păstrează
ELVIRA Ebraică Dumnezeu este cu noi
EMILIA latină dornică, nerăbdătoare, zeloasă
EUFROSINA Grecească cea senină
EUGENIA greacă bine născut
EVA Ebraică dătătoare de viaţă
ECATERINA Greacă pur
EDITH Nordic dar scump
ELIANA Greacă soare
ELIZA   Variantă a numelui Elisabeta
ELLA Germană altul
EMMA germană întreg, universal
ERICA norvegiană conducător vesnic
ESMERALDA Spaniolă smarald
ESTELA Franceză star, stea
EVE Ebraică a trăi, a respira
EVELINA Latină pasăre
FABIOLA Latină cultivatoare de fasole
FELICIA Latină Norocoasza
FLORA / FLOAREA / FLORICA Latină Floare
FIONA Galeză Alb
FREDERICA Germană conducătoare, putere
FLORINA / FLORENTINA/FLORENTA Latină înfloritoare
FLAVIA Latină auriu, blond
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
GABRIELA Ebraică Dumnezeu e puterea mea
GEORGIANA greacă fermier, ţărancă
GLORIA latină glorie
GRAŢIELA latină Cea graţioasă
GENOVEVA Galeză femeie din trib
GERTRUDE germană Suliţa puterii
GILDA Germană sacrificiu
GIL Latină capriţa
GINA Japoneză argintiu
GIOCONDA latină Fericită
GISELLE Germană garanţie
GIULIA   Varianta a numelui Iulia
GLORIA Latină glorie
GRETA   Variantă a numelui Margareta
HORTENSIA Latină grădinareasă
HARIETA   Provine de la numele Henry
HEIDI   Variantă elveţiană a numelui Adelaida
HELGA Norvegiană prosper, de succes
HILDEGARD germană luptătoare
ILEANA Ebraică răspunsul Domnului
IOANA Ebraică binecuvântarea Domnului
IRMA germană Universală
IRINA Greacă paşnică
IULIA/JULIETA latină Descendenta zeului Jupiter
IUSTINA latină Cea care gândeşte corect
IBOLYA Maghiară Violetă
IDA Germană Muncă, lucru
ILDIKÓ Maghiară luptătoare
ILONA Maghiară Varianta ungurească a numelui Elena
INGRID Norvegiană Frumoasă
IOLANDA Franceză Violet
IRIS Greacă Curcubeu
ISABELA ebraică Variantă a numelui Elisabeta
ISOLDA Galeză Frumos
IUDITH Ebraică femeie din Iudeea
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
LARISA Greacă derivat de la numele unui oraşului antic grecesc Larisa
LAURA/LORENA Latină Tufă de dafin, laur
LETITIA Latină Bucurie
LILIANA Latină Crin
LIVIA Latină palidă, lividă, invidioasă
LUCIA/LUCIANA Latină Luminoasă
LUCRETIA Latină Reusită
LALA Slavă Lalea
LENA   Variantă a numelui Elena
LETITIA Latină bucurie, fericire
LIDIA Greacă din Lidia, o regiune din Asia Mica
LINDA Spaniolă Frumoasă
LISA   Variantă a numelui Elisabeta
LOLITA Spaniolă variantă a numelui Lola
LORENA   Variantă a numelui Laura
LUDMILA Slavă în favoarea poporului
MAGDALENA/MADALINA Ebraică Originară din Magdala (sat biblic la Mare Galilee)
MARCELA/MARTINA Latină dedicat lui Mars (zeul razboiului la romani)
MARGARETA Iraniană Perlă
MARIA/MARIANA/MARIELA Erbaică copil dorit
MARTA Greacă Miere
MIHAELA Ebraică cine se aseamană cu Jehova
MIRABELA Latină Miraculoasă
MIRANDA Latină Minunată
MIRELA Franceză a admira
MONICA Greacă Sihastră
MAIA Latină Mare
MARA ebraică/maghiară amar/Variantă a numelui Maria
MARGARETA Greacă mărgăritar, perlă
MARGO/MARGOT Greacă Variantă a numelui Margareta
MARILENA   Combinaţie între Maria şi Elena
MARLENE   Combinaţie între Maria şi Magdalena
MATILDA Germană luptătoare
MAURA Galeză/latină mare/brunet
MEDEEA Greacă Isteaţă
MELANIA Greacă negru, întunecat
MELISA Greacă albină
MERCEDES Spaniolă compasiune, mila
MICA   Prescurtare de la Mihaela
MILENA Slavă Milă
MIMI   Prescurtare de la Maria
MINERVA latină Inteligenţă
MIRA Sanscrită/latină prosper/mir
MIRIAM Ebraică variantă numelui Maria
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
NADIA Slavă/arabă Speranţă/prima
NARCISA greacă Pierdută
NATALIA latina născută în ziua de Crăciun
NADINE   Variantă a numelui Nadia
NAOMI Ebraică Neplăcut
NASTASIA   Variantă a numelui Anastasia
NICHITA latină Invincibilă
NICOLETA Greacă Victorie
NONA latină a noua
NORA   Eleonora
OCTAVIA Latină a opta
OFELIA Greacă Ajutor
OLGA Scandinavă de succes, binecuvântată, sfântă
OLIMPIA Greacă originară din Olimp
OLIVIA Greacă Maslină
OTILIA germană Bogată
OANA   Variantă a numelui Ioana
ODETTE Germană noroc, avere
OFELIA Greacă Ajutor
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
PARASCHIVA Greacă pregătire/sărbătoare
PATRICIA Latină nobil, aristocrat
PAULA Latină Mică, umilă
PAMELA Greacă Dulceaţă
PETRONELA Latină Berbec
PROFIRA Greacă Purpuriu
POLIXENIA Greacă Străină
RALUCA Greacă Glorie
RAMONA Germană Apărare
RODICA Slavă rodnică, fertilă
ROSA/ROSALIA Latină Trandafir
RADA Slavă Fericită
RAISA Greacă trandafir moale
RENATA/RENÉ Latină Renăscut
ROSALINDA germană/latină blând/trandafir frumos
ROXANA Persană zori de zi
RUXANDRA   Variantă a numelui Roxana
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
SABINA latină locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
SIDONIA Latină cea din oraşul Sidon
SIMONA Latină ascultătoare
SUSANA Ebraică Crin
SABRINA Galeză râu din ţara Galilor
SALOMEA Ebraică Pace
SAMANTA Ebraică Ascultător
SANDA/SANDRA/SASHA   Prescurtare de la Alexandra
SELENA Greacă Lună
SERAFINA Ebraică de foc
SERENA Latină senin, liniştit
SILVIA Latină lemn, pădure
SOFIA/SONIA Greacă înţelepciune
SVETLANA Slavă Lumină
TATIANA Latină de la numele Tatianus, cu semnificaţie necunoscută
TAMARA Ebraică palmier, din palmă
TEODORA Greacă Dar
TUDORA Greacă dăruit de Dumnezeu
TEREZA greacă secetă, arşiţă
NUME ORIGINE SEMNIFICAŢIE
VALENTINA Latină Puternică, viguroasă
VALERIA Latină Puternică
VANDA Slavă cea care călătoreşte
VARVARA   Variantă a numelui Barbara
VERA Rusă/latină credinţă/adevăr
VERONA   Numele unui oraă din Italia
VERONICA Latină imagine adevărată
VICTORIA Latină Victorie
VIOLA/VIOLETA Latină Violet
VETURIA Latină mătură, vârstnică
VIRGINIA Latină Virgină, fecioară
VIVIANA Latină Viaţă
XENIA Greacă Ospitalitate
YVONNE Germană Arc
ZENOVIA Greacă Viaţa lui Dumnezeu
ZINAIDA Greacă Dumnezeu/Zeus
ZOE Greacă Viaţă

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza