Mai mulţi medici ucraineni au întocmit o "listă neagră" a produselor care ar trebui interzise copiilor, printre acestea numărându-se chips-urile, ketchup-ul şi maioneza.
De exemplu, chips-urile trebuie interzise copiilor cu vârsta sub trei ani, mai ales din cauza faptului că o treime din componenţa acestora sunt grăsimi, au foarte multă sare şi aditivi artificiali, care distrug sănătatea copiilor.
Ketchup-ul şi maioneza, de asemenea, ar trebui complet interzise copiilor până la vârsta de doi ani, deoarece conţin amidon modificat, oţet, zahăr, sare, piper şi conservanţi dăunători pentru sănătate
Pe "lista neagră" au mai fost trecute acadelele, care distrug smalţul dinţilor de lapte şi provoacă apariţia cariilor şi conţin substanţe nocive pentru copii.
Apa şi sucurile carbogazoase, sunt, la rândul lor, declanşatori ai obezităţii, ai bolilor gastro-intestinale şi afectează sistemul nervos al copilului.
Medicii ucraineni mai atrag atenţia şi în legătură cu consumul de cartofi prăjiţi, care, potrivit specialiştilor, sunt mai sănătoşi dacă alegem să-i preparăm la domiciliu, decât să-i cumpărăm de la restaurante sau fast-food-uri. Experţii mai susţin că îngheţata şi ciocolata neagră nu trebuie să facă parte din dieta copilului înainte ca acesta să împlinească vârsta de doi ani.
Vacanţele de iarnă şi de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână în viitorul an şcolar.
Toate câmpurile sunt obligatorii.